După tensiunile care au marcat bursele din întreaga lume, revine calmul pe piețele financiare. Totuși, pericolul nu a trecut: Va urma o implozie mai puternică decât în 1929

După tensiunile care au marcat bursele din întreaga lume, revine calmul pe piețele financiare. Totuși, pericolul nu a trecut: Va urma o implozie mai puternică decât în 1929
Publicat: 07/02/2018, 10:57

Indicele Nikkei 225 a crescut cu 3,2%, după ce în ședința anterioară a scăzut aproape 7%. Indicele Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 2,8%, iar cel australian S7P/ASX 200 a crescut cu 1,3%.

Indicele Dow Jones a încheiat sesiunea de marți în creștere cu 2,3%, în timp ce S&P 500 a înregistrat un plus de 1,7%, iar Nasdaq de 2,1%, după sesiuni marcate de fluctuații.

Piețele asiatice și cele americane au traversat o perioadă de creșteri record, iar analiștii au anunțat de o bună bucată de vreme că o corecțe va apărea. Acum spun că, pe termen scurt, piețele vor avea o evoluții imprevizibile, dar perioada de nesiguranță nu se va prelungi.

Pe de altă parte, miliardarul Carl Icahn a anunțat, într-un interviu la televiziunea CNBC, o implozie a piețelor, din cauza prea multelor și prea sofisticatelor instrumente financiare folosite de investitori. E a caracterizat piața drept un „cazinou pe steroizi” și a dat exemplul unii mai puțin cunoscut instrument, „VelocityShares Daily Inverse VIX Short-Term exchange-traded note” (XIV), folosit în timpul perioadelor calme ale piețelor și care a stat la baza creșterii numărului ordinelor de vânzare în ultimele zile, generând nesiguranță pe piață.

Drept urmare Credit Suisse a anunțat că din 20 februarie nu va mai tranzacționa XIV.

În opinia lui Icahn „implozia” piețelor ar putea fi chiar mai rea decât ce s-a întâmplat în 1929, pentru că piața a devnit un loc mult mai periculos.

Icahn este un investitor specializat în preluarea companiilor cu probleme, care a fost un susținător al lui Donald Trump în cursa prezidențială. Mai târziu a devenit consilier la Casa Albă, dar a demisionat în vara anului trecut în urma unor acuzații de conflict de interese.

,

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța